Oare e unul si acelasi lucru?
Cautand detalii am gasit asa ceva:
Ziua Lupului versus Halloween
O sarbatoare cu personalitate In România ne sărbătorim patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea face ca ziua naţională, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor româneşti să se celebreze a doua zi. Iată cum, cele două componente, spiritualul şi istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în care postul Crăciunului este în toi, natura şi individul pregătindu-se deopotrivă pentru naşterea Mântuitorului. De asemenea, un amestec complicat de componente pagane si crestine se poate distinge in traditiile si obiceiurile legate de aceasta sarbatoare. Iarna este sobră, plină de privaţiuni şi primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiţia românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viaţă. Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ţăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa. Principalele simboluri se refera la animale- mai ales lupii, la spirite rauvoitoare si nu in ultimul rand, la ritualurile de dragoste.
29 noiembrie: ajunul Sf. Andrei. sau „noaptea strigoilor”
O aglomerare de forţe malefice acţionează în această noapte, conform credinţelor populare: fiarele, mai ales lupii, umblă să mănânce vitele celor care nu ţin sărbătorile; lupoaica prinde pui pe care-i va făta în noaptea de Sf. Gheorghe, ies strigoii, copii din flori devin strigoi, vrăjitoarele iau mana vitelor si multe altele. De aceea se efectuează o serie de practici magice de apărare: nu se dau cărbuni afară, se ascund coasele şi limbile meliţelor, se lipesc cruci de ceară de coarnele vitelor şi se înconjoară cu mac, se îngroapă drob de sare descântat în pragul uşii grajdiului, se întorc vasele cu gura-n jos şi se înconjoară casa şi grajdul cu lumânare aprinsă, se fac cruci cu usturoi la geamuri şi uşi, se mănâncă usturoi…Cate bordeie, atatea obiceie…
Strigoi morti, strigoi vii, pricolici, moroi, varcolaci si alte aratari
Aparitia in calendar a celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. In credintele poporului roman de pretutindeni, in aceasta noapte spiritele mortilor ies din morminte si umbla. Este o noapte de spaima, intrucat strigoii morti umbla impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p. 127). Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de "dincolo" dupa inmormantare, sau refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi viziteaza rudele, la marile sarbatori calendaristice. Ei sunt considerati foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Dupa relele provocate si locul unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi. Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor si acesta este inca un element care face raspantiile (rascrucile de drum) sa fie ocolite cu teama. Strigoii vii, adica cu strigoii-oameni se bat cu cei morti. Ei pot fi recunoscuti abia a doua zi, dupa zgarieturile ce le au pe fata. Se spune ca babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica. Cand nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor. „Strigoi este, în româneşte, un cuvânt derivat de la strigă, formă provenită din lat. striga, -ae, varianta vulgară, atestată abia la Petronius, a termenului clasic strix, -igis, care însemna „pasăre de noapte care trece să înspăimânte copiii [în timpul nopţii]“ sau „vrăjitoare“. Acest etimon a dovedit o vigoare deosebită, fiind unul din cuvintele moştenite în toate limbile romanice.” (Otilia Hedesan, v.nota de subsol) Nici un alt moment al anului nu era considerat atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici (oameni cu infatisare de lupi sau caini), ca in ajunul si in ziua de Santandrei. „Priculici este acelaşi lucru ca la francezi Loup garou; ei cred că oamenii se pot schimba în lupi şi că îşi însuşesc într-atât firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii, cât şi dobitoacele”, spune în 1711 Dimitrie Cantemir, citat de Otilia Hedeşan. O alta creatura care are legatura cu lupul este varcolacul. Cuvantul vârcolac provine din limba bulgara: varkolak, vulkodlak, dar se intalneste si in limba greaca: vrykolakas, din punct de vedere strict etimologic se traduce “blana de lup”. Moroiul este, în mitologia românească, un strigoi, un spirit rău, de obicei al unui prunc mort înainte de a fi botezat. Forma de feminin este Moroaică (pl. Moroaice). După cum îşi închipuiesc şi cred românii, sunt un fel de strigoi mici care se fac din copiii cei „pierduţi“ adică născuţi fără vreme, sau din copiii ce se nasc morţi precum şi din cei nou născuţi ce mor până a nu fi botezaţi. Copiii aceştia până la al şaptelea an vin şi cer lapte de la mamele lor. După al şaptelea an însă, din noaptea în care s-au îngropat, în fiecare noapte următoare se scoală din mormânt şi încep a striga de câte trei ori la rând „botez“ şi dacă se întâmplă să-i audă cineva şi-i botează, atunci tac şi se întorc în mormintele lor de unde nu mai ies niciodată. Dacă însă nu-i botează nimeni ei se fac moroi şi devin spaima şi groaza tuturor oamenilor care se întâmplă să-i vadă sau să-i întâlnească sau să treacă pe unde sunt ei îngropaţi.
Noaptea vrajilor “made in Romania” Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji si farmece. Fetele îşi fac farmece de dragoste. Se mai fac vrăji de noroc, de spor, de rău pentru duşmani. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita. In noaptea de Sf. Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita. Unele fete isi pregatesc turte magice, pentru acestea obiceiul cerand ca fata sa isi aduca apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea. Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand suprafata apei este luminata bine, fata zice:
Scoate-i chipul in fata apei,
Ca in vis sa-l visez,
C-aievea sa-l vaz!"
Usturoiul miraculos contra dovleacului americanTot in seara de 29 noiembrie, se aduna la o casa mai multi flacai si fete. Pe o masa, ei pun mai multe caciuli de usturoi, imprejmuite cu tamaie, smirna si cateva lumanari de la Pasti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de mancare, mananca, vorbesc si rad in toata voia buna, pana cand apar zorii zilei. Fetele isi impart intre ele usturoiul, pe care il duc a doua zi la biserica, pentru a-l sfinti preotul. Acest usturoi se pune pe policioara la icoane, fiind bun de facut de dragoste. In alte zone din tara noastra, pazitul usturoiului se face in felul urmator: intr-o casa de gospodar se strang 10-12 fete, avand fiecare fata cate o paine, trei capatani de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ata rosie si o sticla de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masa, intr-un colt al casei, si se acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare aprinsa, care arde de cu seara si pana in ziua. Langa masa, una in dreapta si una in stanga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. Ele stau acolo neclintite pana dimineata. La aceasta petrecere, vin si baieti cu lautari. Se canta si se petrece pana in zori. Cand s-a facut ziua, hora este jucata afara. Un flacau joaca in mijlocul horei toate lucrurile fetelor, pazite de batrane. Dupa joc, fetele isi iau lucrurile si le impart flacailor. Painea se mananca, rachiul se bea, usturoiul se pastreaza de leac. Cand vitele-s bolnave, li se da mujdei in bors ori vin si le trece. Daca se fura din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul pazit este semanat primavara. Daca pleci la drum lung, sa iei putin usturoi cu tine. De la pazitul acestui usturoi s-a nascut zicala: "Parca a pazit usturoiul", care se da celui ce se cunoaste ca a petrecut o noapte fara somn. Ziua urmatoare, a Sfantului Andrei, este socotita drept inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza "Andrei-de-iarna". Tot in aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul senin, se zice ca iarna va fi cu moina. Daca luna va fi plina si daca cerul va fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si grele.
30 noiembrie: Sântandrei, Ziua Lupului (credinte si simboluri)
Conform unei complicate combinatii de credinte pagane si crestine, ziua ii apartine Sfantului, noaptea fiind impartita intre apostolul crestin si vechea divinitate precrestina denumita generic Santandrei. Simbolurile duble sunt intalnite la tot pasul. Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca "isi vede lupul coada". Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia. Tot din cauza lupilor nu se matura toata ziua, nu se da gunoiul afara, nu se ranesc grajdurile, nu se piaptana, nu se fac zgarieturi, nu se face pomana si nu se da nimic cu imprumut. Daca stapanii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totusi, cand soarta scrie altfel, primejdia nu se poate indeparta, caci peste cele hotarate de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. Sărbătoarea se ţine până la prânz (ca să fie iarna bună, anul cu belşug, noroc în meserii, viaţa lungă, sănătate) apoi se pot face unele munci, dar nu se lucrează la câmp, nu se coase şi mai ales nu se înprumută şi nu se dă nimic din casă. Cei care nu respectă sărbătoarea se înbolnăvesc şi vor avea pagubă la recoltă sau la vite. Se mănâncă diverse mâncăruri cu usturoi, ca o protecţie de forţele malefice, şi plăcinte îndulcite; nu se piaptănă, nu se pronunţă numele lupului, nu se împrumută din casă; dacă gogoşii de stejar sunt plini, va fi anul viitor ploios; se fac vrăji de întors pentru obiectele furate sau pierdute. De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele. Cand vine noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada pentru iarna care incepe, fiecarui lup. In partile vestice ale tarii exista in folclor o figura care personifica puterea umana asupra naturii dezlantuite. I se spune “Valva Lupilor” (in traducere aproximativa: “Shepherd of the Wolves”). Acesta (de cele mai multe ori, barbat) preia intrucatva rolul Sfantului Andrei si imparte lupilor o anumita prada, ca masura de aparare impotriva instinctelor lor necontrolate. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din dreapta. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le asculta ce spun, moare. La miezul noptii de Sf. Andrei se deschid cerurile.
Sântandrei Sântandrei este o mare divinitate geto-daca, personificare a lupului, a carui nume initial s-a pierdut in trecerea timpurilor si peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile noastre. Putem presupune ca sfantul Andrei s-ar fi bucurat de mare respect, de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit aceasta importanta divinitate pagana. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, ceea ce indica numeroase urme precrestine. La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
Fiii pescarului Iona, Andrei si Simon Petru s-au numarat printre cei 12 apostoli ai Domnului. Apostolul Andrei L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19). Sfantul Apostol Andrei, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile noastre este considerat ocrotitorul României. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. De la noi, Sf. Andrei a plecat spre sud. A trecut prin Tracia, Bizant, Macedonia si Tesalia,ajungand in orasul Patras din Ahaia (Grecia de azi). Aici, "cel dintai Apostol" a suferit moarte martirica. Considerandu-se nevrednic sa fie rastignit pe o cruce asemenea celei a Invatatorului sau, a cerut sa fie rastignit pe una in forma de "X", numita pana astazi "Crucea Sfantului Andrei".
Compilatie realizata
de Raluca Ionescu
“- Multumesc Internetului!”
*Nota: Otilia Hedeşan este conferenţiar la Catedra de literatura română de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timisoara, unde predă etnologia
Sau alceva:TRADITII POPULARE DE SFANTUL ANDREI. ZIUA LUPULUI
DUPA inceperea crestinarii stramosilor nostri daci, in urma predicarii Evangheliei de catre Sfantului Apostol Andrei si alti ucenici directi sau indirecti ai lui Hristos, fondul pagan al vechilor credinte si ritualuri a fost nu eliminat total, ci transformat. Traditiile pagane mai insotesc si azi sarbatorile crestine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu in acest sens este chiar noaptea de Sfantul Andrei.
In traditia populara, aceasta noapte este cea in care duhurile malefice - in special strigoii, moroii si pricolicii - primesc puteri mai mari decit in restul anului si vin printre oameni sa le faca rau. Este un fel de rasturnare a sarbatorii crestine a Rusaliilor, cand prin pogorarea Sfantului Duh intreaga natura este binecuvantata, iar planetele de leac isi maresc puterea.
Este o noapte potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezind ca acum au sansa sa isi cunoasca viitorul sot. Tot acum este si momentul sa se ia masuri de precautie pentru a preintimpina raul provocat de duhurile necurate care vin spre a-i speria pe cei vii. Demonii si spiritele ce nu si-au gasit odihna (strigoii) vin cu puteri sporite si fac necazuri oamenilor, afecteaza fertilitatea pamintului si a animalelor. In noaptea de “santandrei”, oamenii evita sa iasa pe ulitele satelor, iar baietii si fetele se strang si “pazesc usturoiul”.
Strigoiul
Cel mai temut in noaptea de Sfantul Andrei este strigoiul. Acesta e un mort ce nu si-a gasit odihna, si care este condamnat sa rataceasca noaptea prin lume. Acesti morti fie n-au ajuns in lumea de dincolo, fie refuza sa se mai intoarca, dupa ce isi viziteaza rudele de aici, la sarbatori. Acestia din urma sunt “strigoii morti”, foarte temuti pentru ca ei pot lua viata rudelor apropiate si aduce boli si suferinte.
Pe langa acestia, exista si “strigoii vii”, in special femei batrane care, in noaptea de Sfintul Andrei, se ung cu untura pe talpi si ies prin horn, pentru a se lupta cu strigoii morti. Oameni ii pot recunoaste a doua zi, dupa urmele si zgarieturile de gheare de pe fata. Dar si acestia au pteri malefice: daca nu gasesc cu cine sa se razboiasca, merg pe la casele oamenilor sa-i sperie.
Oamenii se apara cu ajutorul usturoiului, care ii alunga pe necurati. Ei freaca usile si zavoarele cu usturoi si isi infunda hornurile, pentru a-I impiedica pe strigoi sa intre in casa.
Moroiul
Moroii fie se nasc cu puteri rele, fie sint oameni morti care, pentru pacatele lor, sunt condamnati sa devine dupa moarte suflete ratacitoare. Unii spun ca moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormantat de viu, ori dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa la ingropare.
Moroii sut foarte temuti si sunt asimilati in unele regiuni vampirilor, pentru se spune ca sug sangele si laptele vitelor. In alte parti ale tarii, oamenii cred ca ei au pteri malefice mai mici si nu pot decit sa sperie.
Ziua lupului
Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.
In aceasta zi, lupul devine mai sprinten si poate sa intoarca gatul care ii e teapan in restul anului. El devine astfel primejdios nu doar pentru vite, dar si pentru oamenii care ies pe ulita. In noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei - supranumit “patronul lupilor”, imparte prada pentru iarna care vine.
Pricoliciul
Un animal mitologic ce se inrudeste strans in credinta populara cu lupul este pricoliciul. El este un om cu coada, nascut dintr-un incest, stramb, pipernicit dar vioi, avand mai ales aparitii nocturne. Pricolicii se pot metamorfoza in lup sau in caine, dandu-se de trei ori peste cap. Ei fac mult rau: au puterea de a trece prin orice obstacol, se hranesc cu vite sau chiar cu copii, si vin noaptea sa se aseze pe pieptul oamenilor ce dorm, imbolnavindu-i. Spre deosebire de strigoi si moroi insa, ei sunt muritori si nu se pot inmulti.
Pricolici se poate deveni si in urma unei vraji sau a unui blestem, dar in acest caz transformarea este periodica (de obicei noaptea), creatura revenind apoi la conditia de om (licantropie).
Sau chiar:
Noaptea Sfântului Andrii
de Vasile Alecsandri |
Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor secrii.
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Vântul suflă cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a întunecat!
Luna saltă-ngălbenită,
Printre nouri rătăcită,
Ca o luntre părăsită
Pe un ocean turbat.
Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Ţipă cu glas amorţit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roşi ţintiţi la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!
Iată-l! iată, Satan vine,
Răzbătând prin verzi lumine,
Pe-un fulger scânteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Şi Rusaliile pocite
Îl urmează ca un nor!
Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul-rău zbierând se duce,
Şi tot turnul s-a clintit!
Miezul nopţii-n aer trece
Şi, lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Bate-n clopotul dogit.
Strigoimea se-ndeseşte,
Horă mare învârteşte
Lângă turnul creştinesc.
Iar pe lângă alba lună
Nouri vineţi se adună,
Se-mpletesc într-o cunună
Şi-mprejuru-i se-nvârtesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinţi nestrămutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Acum iată, pe mormânturi,
Clătinaţi, bătuţi de vânturi,
Toţi strigoii s-au lăsat.
Aşezaţi într-un rond mare,
Adânciţi în întristare,
Pe sicriu-şi fiecare
Oasele-şi a rezemat.
Unul zice: Eu în viaţă
Cu o mână îndrăzneaţă
Multe drepturi am răpit!
Răpit-am pâinea de hrană
Unei gingaşe orfană
Ce, pierdută şi sărmană,
În mizerie-a pierit!
Altul zice: Eu în lume
Am avut putere, nume,
Căci am fost stăpânitor!
Dar în oarba-mi lăcomie,
Pentru-o seacă avuţie,
Am împins în grea urgie
Pe sărmanul meu popor!
Altul zice: Eu în ţară
Fost-am o cumplită fiară,
Plină de amar venin!
Împotriva ţării mele
Făptuit-am multe rele,
Ş-am legat-o-n lanţuri grele
Ş-am vândut-o la străin!
Foc şi ură-n vecinicie
Pe voi cadă, pe voi fie!
Strigă-atunci un glas ceresc.
Şi pe loc cad în morminte
Păcătoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!
- Iaşi, 1857
Comitelul Olimpic Roman
