Puteti ajuta copii bolnavi de Spina Bifida si Hidrocefalie directionand 2% din impozitul pe venit catre Asociatia Romana Spina Bifida si Hidrocefalie

dati clik pe imagine pentru a descarca formularul Declaratia 230
Tinerete si Jurnalism-concurs interjudetean de reviste scolare!

duminică, martie 08, 2009

8 MARTIE


E 8 Martie si toata lumea bloguieste pe tema asta. Eu ce sa mai zic? Un sincer "La Multi Ani" pentru femeile mele, indiferent cate si unde sunt ele.

marți, februarie 24, 2009

Dragobete

Trecu si Dragobetele asta. Uf!

duminică, februarie 22, 2009

Masai

P.S. Am facut rost de primele 2 volume: "Indrogostita de un Masai" si "Adio, Africa"

Am vazut recent filmul, desi dspre carte auzisem mai demult nu am apucat sa o citesc.
Daca filmul merita vazut-abia astept sa pun mana pe carte-carti.
O poveste de viata si de dragoste in indepartata Kenya.

Atunci cand pune pentru prima data piciorul pe pamant african, Corinne Hofmann nu banuieste ca viata ei va lua o turnura decisiva. Venita in Kenya pentru a-si petrece concediul, Corinne descopera la varsta de 27 de ani o dimensiune cu totul noua a dragostei.

Este suficienta privirea patrunzatoare a razboinicului-masai Lketinga, pentru ca ea sa renunte, impotriva oricarei ratiuni, la viata ei din Elvetia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile. In cateva luni, Corinne isi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura intr-o lume noua. Se muta in mijlocul salbaticiei, in patria tribului Samburu, langa marea ei dragoste africana, unde cunoaste atat "raiul", cat si "iadul".

Traieste ani plini de aventura, ani de dragoste, dar si de renuntari si probleme fara sfarsit: o comunicare anevoioasa, un mod de viata neobisnuit si o ierarhie sociala cu totul alta.

Bolile care ii ameninta viata, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerata si conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac din ce in ce mai mult imposibila viata de cuplu a celor doi.
Mai multe detalii despre film aici, iar despre autoare aici.

vineri, februarie 20, 2009

Dragobete & Valentin

De ce Valentin si nu Dragobete?
De ce Dragobete si nu Valentin?

Sincer decat niciuna mai bine amandoua. Un prilej de bucurie si iubire. Se cam simte la buzunar (mai ales Valentinul-ca de ce sa fie prosti cei din comert, orice prilej de a stoarce bani) ca nu poti sa refuzi o fata si sa nu-i iei macar o floare (na 2 ca's cica 2 sarbatori).

Un fapt curios, pana nu s-a facut atata tam-tam de Valentin nu s-a prea auzit de Dragobete. Oare nu au amandoi la origini pe Dionisos amestecat cu Afrodita-Cupidon?



Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic.
Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele.
Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară.
În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.


Legenda Sfântului Valentin

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor lui nu au vrut să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că bărbaţi voiau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor în loc să se lupte pentru el. Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi.
Valentin, care era un preot, credea că oamenii trebuiau să se căsătorească. Astfel el a căsătorit în secret cupluri. El făcea cununiile în locuri secrete, deci împăratul nu-l putea găsi. Dar el l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus în faţa împăratului. Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin şi a crezut că este un om tânăr şi înţelept. L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil ucis pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Totuşi este necunoscută data datorită faptului că nu se ştie dacă legenda este adevărată dar este oricum o poveste frumoasă. Nu există dovezi pentru a arăta dacă această poveste este adevărată sau nu dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa.


Daca cititi legendele legate de cei doi o sa vedeti ca nu are importanta cum ii chiama-proslavesc dragostea si iubirea. Deci iubiti-va.

sâmbătă, februarie 14, 2009

Ziua Ursului- 2 februarie

Conform unei vechi legende romanesti in data de 2 februarie-Ziua Ursului-acesta ar iesi din barlog sa-si priveasca umbra pe zapada.


Daca este frig, ceata si nu-si vede umbra, isi darama barlogul, trage un joc, merge la rau, bea o gura de apa si isi vede de treburi prin padure. Din contra, daca timpul este frumos, e soare si isi vede umbra pe zapada intra din nou in barlog pentru ca iarna va mai dura 40 de zile.


Acu 5 zile as fi jurat ca nu mai vine iarna, dupa cum a evoluat vremea. In plus in ziua de 2 februarie a fost un soare si o vreme calda de puteai sa stai in camasa. Nu prea cred in "babisme", dar acum dupa zapada din zilele astea o sa am mai mare grija la ce spune Baba Dochia.

duminică, ianuarie 18, 2009

15 Ianuarie&18 Ianuarie





De acum inainte comemorarea lui Mihai Eminescu devine si a lui Grigore Vieru - probabil cel mai mare admirator (nu in viata) al sau.



Poate că întradevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii.


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.



Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.







La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu...
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.



Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.



Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!



S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.





~*^|_|^*~

vineri, ianuarie 16, 2009

Ecologie

Un joc interesant.

miercuri, ianuarie 14, 2009

E pur si muove


Anul 2009 este anul international al astronomiei. Se celebreaza, in acest fel, 400 de ani de la primele observatii astronomice facute de Galilei, cu ajutorul lunetei. 400 de ani de la un moment crucial care a schimbat istoria stiintei, si, poate, istoria lumii moderne. « Cazul Galilei » a inceput cu o carte si cateva pamflete si nu este inchis nici acum. Abia in 1992 sentinta de condamnare pentru erezie a fost ridicata de Vatican, iar papa Benedict al XVI-lea a laudat contributia lui Galileo Galilei la mai buna intelegere a Universului si a legilor naturii a ajuns in fluxul principal de stiri al tuturor agentiilor de presa.














Legat de aceasta am aici cateva trimiteri:



International Astronomical Union


marți, ianuarie 13, 2009

La oglinda- GHEORGHE COSBUC

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.




Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.



Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!



Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.



Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: - "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".




Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea - dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!



Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.



Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.




Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?



O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.



Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.




Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!



Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.



Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.



Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!


Niciodata nu am stiut toate strofele de la capodopera aceasta. Nu cred ca la scoala ne-ar fi dat voie sa le cunoastem pe toate, mai ales pe vremea lui Ceauşescu.